Proiect pentru copii și adolescenți din Suceava în 2014

În perioada decembrie 2013 – iunie 2014, 100 de copii şi adolescenţi au primit sprijinul doamnei Leontieş în cadrul proiectului “Copiii din Suceava învaţă să trăiască după moartea unei persoane dragi”, câştigător în competiţia “Idei din Ţara lui Andrei”, susţinută de Petrom România.

Cei 5.000 euro au asigurat terapie gratuită timp de 7 luni pentru 100 de copii şi adolescenţi suceveni care au suferit recent (in ultimii 2 ani) pierderea unui parinte sau bunic sau a unui frate/ sora, care au inca nevoie de sprijin psihologic si nu dispun de posibilitati materiale. Familiile care au beneficiat de sprijin provin din localităţile: Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Fântâna Mare, Frumosu, Fundu Moldovei, Sadova şi Vama.

Programul terapeutic cuprinde sedinte de consiliere psihologica in familie, intalniri saptamanale in cadrul unui grup de sprijin alcatuit din 10 copii cu varsta apropiata, ateliere de exprimare a durerii prin arta si alte tehnici terapeutice adaptate varstei si pierderii.

Impresii ale beneficiarilor

Soţia mea a murit în septembrie 2013, avea 42 de ani. Am fost complet distrus şi aşa de amorţit încât nu am ştiut ce să îi spun băiatului meu de 12 ani şi vedeam cum evită să vorbească despre mama lui. Din decembrie a început să mergă la Centrul de Sprijin şi am observat o schimbare în bine. Eu am început să îi gătesc şi el a început să îmi spună despre temerile şi speranţele lui şi aşa am devenit prieteni iar.” (Marian, 36 ani)

În mai 2013 l-am pierdut pe soţul meu. Când am aflat de acest Centru, întâi am vrut să trimit copiii (au 4 şi 8 ani), dar m-am gândit că e mai bine întâi să vin eu însămi la consiliere gratuită. Am văzut pe propria piele cum este şi am învăţat să comunic mai bine cu copiii. Din martie şi ei vor merge la întâlnirile terapeutice cu alţi copiii mici care şi-au pierdut tatăl. Vreau să simtă că ei nu sunt “orfani de tată” cum le zice lumea, ci au un înger sus care îi veghează mereu” (Alina, 39 ani)

Cu ceilalţi copiii am putut vorbi despre moartea mamei mele aşa cum nu am reuşit să fac cu colegii, profesorii sau familia. Mă bucur să aflu că tot ce simt este firesc” (Mihai, 11 ani)

“După câteva întâlniri cu noii mei prieteni, mă simt mai puţin singură, mai încrezătoare şi mai pregătită să înfrunt tot ce va urma în viaţa mea.” (Andreea, 17 ani)

Leave a Reply