Despre noi

“Există viaţă după doliu!”

Suntem o comunitate alcătuită din oameni care au pierdut pe cineva drag și terapeuți care vor să aline durerea. Ne implicăm acolo unde a avut loc un deces prematur în familie, mai ales dacă sunt afectați copii. Ajutăm necondiționat în momentele cele mai grele, oferim speranță, sens și curaj de a trăi. 

Ce spun prietenii noștri despre noi

SOLIDARI

Din 2011 peste 500 de familii din toată țara, cu venituri mici au fost ajutate să depășească mai ușor greutățile financiare, emoționale, profesionale  

ACCESIBILI

Suntem prezenți în București și Cluj, dar și online și telefonic cu ședințe gratuite de consiliere psihologică, grupuri de sprijin, forum și întâlniri de socializare. 

EFICIENȚI

Am ajutat oamenii să redevină puternici și independenți, contribuim la prevenirea divorțurilor, abandonului școlar, depresiei și chiar a suicidului.

Rapoarte de activitate


Cum a apărut această asociație?

„În 2009, în dimineata Crăciunului, viața familiei mele s-a schimbat pentru totdeauna. A murit tata. Repede, cu multe planuri neterminate, un bărbat amuzant și generos, care timp de 27 de ani și-a iubit familia mai mult decât orice pe lume.
La 25 de ani am descoperit ce este “doliul”, un șir lung de zile pline de o durere “cronică”, necunoscută, înăbușitoare, aparent fără sfarsit.
Am devenit fără să vreau “terapeut de ocazie” pentru mama și fratele meu. Apoi mi-am spus povestea pe un blog și am început să cunosc mulți oameni care mi-au devenit prieteni. După 5 ani, văd cum 2 din 3 prieteni ai mei sunt oameni care au pierdut pe cineva drag, iar acest lucru le-a schimbat viața cu mult.
Tot ce fac este în amintirea și onoarea tatălui meu, Costică Vlad.”

Mihaela Vlad, președinte-fondator al Asociației “Există viață după doliu!”

Află mai multe